Cu 
toţii ne facem griji cu privire la viitor. Ne întrebăm tot mai des, poate prea des, ce vom face daca vom păţi ceva şi nu vom mai putea lucra… şi ne e teamă de eşec. Ne place să fim mediocri, să stăm undeva la mijloc şi să aplaudăm pe alţii când reuşesc să urce mai sus de noi. Cu toţii căutăm succesul în viaţă şi nu e nimic greşit în asta dar atunci când vedem că succesul nu apare şi forţele ne sunt tot mai mici… renunţăm prematur la scopurile noastre.
Fiecare din noi cand eram copii aveam vise. Ne imaginam că o sa fim oameni mari şi că o să realizăm ceva în viaţă, dar, cu timpul, unul câte unul, aceste vise au dispărut iar locul le-a fost luat de grijuri. De ce? Pentru că nu am indraznit mai mult.
La facultate fiecare student cand intră în anul 1 este plin de entuziasm că a reuşit unde şi-a propus, dar… după ce trece de anul 2 şi se îndreaptă spre anul 3, încep descurajările. Parcă e prea mult de învăţat, e prea greu de ţinut pasul. Şi aşa se explică de ce din 1000 de studenti care intră în anul 1 mai ajung la final doar puţin peste 500. De ce? Pentru că nu au fost gata să investească mai mult în scopul lor.
Suntem oameni care avem mintea virusată şi credem că dacă nu reuşim azi, mâine nu există şi renunţăm. E trist să ştii cât de mult potenţial pe care Dumnezeu l-a investit în noi, se pierde.
Cei mai renumiţi oameni nu au ajuns acolo in 2 zile ci au muncit ani întregi experimentând nenumărate eşecuri pe drum. Thomas Edison, inventatorul becului clasic cu filament, a avut sute de încercări eşuate până când a reuşit în scopu lui. De ce? Pentru că a ales să nu se dea bătut şi nu s-a uitat la ce nu se poate şi la ce nu merge ci s-a uitat doar la ce se poate face ca acel ceva să meargă. Şi a reuşit.
Un om mare vrea să îţi dea exemplul vieţii lui despre reuşită în viaţă. Se numeşte Nick Vujicic şi nu are nici mâini nici picioare, dar are succesul de partea lui, ceea ce il face un învingător.
Mai multe despre Nick Vujicic pe
Growing high in quality 
Lasă un comentariu